28 decembrie 2013

Clişeul cum că "Occidentul nu susţine antireformiştii" ar cam trebui abandonat



Prioritate de dreapta:

Ani şi ani şi ani de zile, "centrul-dreapta" s-a erijat drept singurul interlocutor al "Occidentului" în România, şi drept reprezentantul veritabil al valorilor occidentale. Deşi prima dovadă mai importantă a acestui fals a fost evidentă odată cu depunerea cererii de aderare la UE şi cu "Declaraţia de la Snagov" (ambele, încă de pe vremea lui Văcăroiu şi FDSN/PDSR), mitul a continuat să persiste.

PSD a fost primit în Internaţionala Socialistă şi în Partidul Socialiştilor Europeni, sub guvernul Năstase a fost aderarea la NATO, FMI şi Banca Mondială au finanţat mereu regimurile de stânga, la fel - firmele occidentale au băgat bani de publicitate în Antene, deşi au existat petiţii împotriva finanţării lor. Şi au mai fost fregatele, Bechtelul şi Galaţiul. Şi o parte din "manopera" de la Bancorex, BCR şi Banca Agricolă.

În ce constă, de fapt, mitul ? Partea sa principală are la bază lozinca "Occidentul pune mai presus de orice valorile (precum democraţia, integritatea, drepturile omului...) în raporturile sale internaţionale". Da-da. Uitaţi-vă numai la cooperarea cu China şi cea în pregătire, cu Iranul.

Ponta îsi permite să facă ceea ce face (printre altele, cu Codul Penal) şi între timp se salută şi conversează cu Obama - dar, ce-o fi şi Obama ăsta, dacă nu tot un radical de stânga ? Pe linie UE, Ponta s-a aliniat la partea importantă ("Sunt unul dintre cei care cred în acel proiect - şi sper să se realizeze pe parcursul vieţii mele politice - al Statelor Unite ale Europei"), că doar n-oţi fi crezut că UE o însemna doar integritate, cum zice Macovei. Iar pe partea de prăduială, oare ce n-ar vinde USL-ul ca să facă un ban ? Pământ, active, ce s-o cere.

Niciun comentariu:


Postări populare