24 decembrie 2013

BÂLBÂIALĂ POLITICĂ



Literatura şi Arta:

E adevărat , ne-am bucurat de acalmia din Parlament şi viaţa politică basarabeană. Dar se vede că e caracteristic moldoveanului să nu fie fericit pe mult timp. Mai rămân nişte „probleme”, care ne pot dezbina şi, desigur, intuiţi că o astfel de „problemă” este cea a LIMBII PE CARE O VORBIM! Şi aici toţi sunt „specialişti”, ca, de fapt, şi în probleme de educaţie sau cele medicale. Iată că în sfârşit Curtea Constituţională s-a expus referitor la denumirea limbii. E ROMÂNĂ ŞI PUNCTUM! Şi imediat, ca într-o competiţie, de fapt acerbă, s-au avântat voroniştii, dodoniştii, dar şi filaţii, cormanii (ieşiţi din ţara lupilor!”), care bat în sireaca limbă română cum pot, cu înverşunare, spunând că ei vorbesc limba moldovenească sau politic moldoveneşte, iar ştiinţific – româneşte. Suntem moldoveni, spun ei. De fapt, aceasta ar fi treaba lor, dacă nu ar reprezenta elita politică „statală „ sau „de stat”, cum le place să spună moldoveanul munteanu şi dodon! Ei vorbesc limba moldovenească (citeşte „rusă” sau amalgamul – ruso-moldovenesc primitiv!). Şi aici, mă supăr pe profesorii de limbă română, care încă n-au adus LIMBA LUI EMINESCU ŞI VIERU la ea acasă!! Aud – acest amalgam – de la viitorul Ţării, studenţii şi elevii de astăzi! Ce e drept, nu toţi profesorii de română sunt în tabăra moldovenismului primitiv. Mă deranjează atitudinea politicului moldovenesc, care, „in corpore”, cu excepţia Preşedintelui Nicolae Timofti, tace-mâlc sau se expune că, cică, e prea devreme (câte secole să mai treacă!) să spunem ADEVĂRUL sau, că avem alte „priorităţi” pe care ei înşişi nu le cunosc. Ei sar chiar peste Prut şi îl încolţesc pe Preşedintele Traian Băsescu, care spune prompt şi clar în ce limbă vorbim şi în ce stat trăim! Desigur, unul european! Nu-i vedem pe aceşti politicieni „moldovenizaţi” pe la SĂRBĂTOAREA LIMBII ROMÂNE, sau apar, pe furiş, depunând trandafiri albi sau garoafe roşii la busturile clasicilor (ei, depunătorii, fiind repartizaţi de către „şefii” partidelor de care aparţin!) fără să spună un cuvânt de felicitare poporului pe care îl diriguiesc!
Sper să ajungem la ziua (Doamne, ajută-ne!) când vom sărbători LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pe care mi-o doresc neîncăpătoare!
Sper! Dar Dumneavoastră?

Un comentariu:

Riddick spunea...


"Limba moldovenească" rămâne, totuşi, în Constituţie ca limbă oficială de stat. E nevoie de 2/3 la parlament ca să fie scoasă, 2/3 care nu văd cum s-ar aduna în viitorul previzibil. Tratatele încheiate de Moldova în limba română pot fi declarate caduce de o eventuală guvernare românofobă.


Postări populare