31 decembrie 2013

Ca să isprăvim şi cu aiureala asta


 
S-a tot afirmat că "regele" Mihai a fost îndepărtat forţat de la domnie. Nu reiese de nicăieri chestia asta, semnătura lui apare pe actul de abdicare. Groza a ţinut revolverul în buzunar, nu l-a scos ca să ameninţe cu el ("semnează, că de nu..."). Ameninţări verbale, şantaje ("cei o mie de studenţi") ? Vax. România pierduse sute de mii de oameni în războiul care se încheiase nu demult, alte multe mii urmând să mai moară în anii următori prin URSS, ca prizonieri de război, urmare a imperfecţiunilor schimbării alianţelor şi ale încheierii armistiţiului cu Aliaţii (de fapt, cu URSS). Unii nu s-au mai întors niciodată de acolo, deşi au supravieţuit. 

Că a scos din ţară mai multe tablouri de valoare este fapt dovedit, ar trebui clarificată şi chestiunea existenţei (sau nu) a unei sume primite în mod regulat din partea statului socialist, ca rentă, până prin anii '80. Procesele de revendicare a tablourilor (de către stat, prin avocaţi) s-au anulat după 1990, ceea ce spune mult.

Destul cu partea pecuniară, să intrăm pe cea politică. Nu sunt de aceeaşi părere cu unii care îi impută că a făcut răsturnarea de la 23 august 1944. Dar sub rezerva existenţei unui armistiţiu "alternativ", care ar fi fost deja în tratative avansate. Nu s-a scos niciun document esenţial în acest sens, nu că n-ar fi existat - atât cât ar fi putut exista. Asemenea lucruri nu le pui pe hârtie, sunt periculoase.

Dar a făcut câţiva paşi foarte greu de justificat:

- a promulgat legea parlamentului unicameral (se desfiinţa Senatul), deşi aceasta încălca flagrant Constituţia din 1923, reintrată în vigoare la 24 august 1944
- a validat (prin decret regal) "rezultatele" alegerilor din 1946, evident falsificate
- a participat la deschiderea lucrărilor "parlamentului" rezultat din aceste alegeri
- s-a afişat alături de trădătorul Iliescu şi de alţi lideri PSD la diverse evenimente 
- a consimţit la căsătoria "principesei moştenitoare" cu un personaj dubios, conectat la FSN/PDSR/PSD; la fel cum mai înainte a consimţit la relaţia aceleiaşi fiice cu socialistul britanic Gordon Brown, pe vremea când socialiştii (laburiştii) erau aproape comunişti în manifestări
Nu aş fi tratat subiectul dacă nu mă enervam citind articolul lui Cristian Câmpeanu de la România liberă, "Jos labele de pe monarhie". Şi dacă nu auzeam vocea odioasă a colaboraţionistului PnL/USL Victor Rebengiuc într-un documentar dat ieri (30 decembrie) la TVR, justificând şi promulgarea "semi-parlamentului", şi validarea "rezultatelor", şi participarea la inaugurare.

30 decembrie 2013

Organizarea nerentabilităţii


Articol din 2007, de Paul Everac:

  Un Amic, mai demult director performant de unitate socialistă, îşi deschide în capitalism o prăvălie cu de toate, o face modernă, civilizată, prosperă. Apoi se întinde, trage un locălaş de patiserie-cofetărie, sclipitor şi el pentru acel orăşel de provincie; iar în urmă cumpără şi pune în mişcare şi o fabrică-laborator pentru prăjituri şi cozonaci. Îl văd după vreo doi ani de avânt, îl întreb ce mai născoceşte şi dacă mai are energie să alerge de colo până colo în toată ţara, numai de dragul de a deveni un mare capitalist bogat. Poate sponsorizează şi cultura?!

   - Sunt la pământ! Spune Amicul, abia mai gâfâi, iar falimentul e la uşă! – Cum aşa? – Aşa e organizat. Să zicem că iau brânza cu 10 lei şi o vând cu 12 lei: rezultatul e nul, nu câştig nimic, căci banii se duc pe taxe şi impozite, întrucât, mă cunoşti, la mine totul decurge cinstit, cu acte legale. Rivalul meu fraudează fiscul. Ia brânza tot cu 10 lei şi o vinde tot cu 12, dar câştigă 2 lei la afacere. Statul nu încasează, evident, nimic. Şi cum am nu un rival, ci mai mulţi, toţi mi-o iau înainte, prin necinste, iar eu rămân mofluz. Am datorii uriaşe, uneori îmi vine să-mi pun ştreangul.
  A fi legal în România e azi nerentabil! Frauda, corupţia mă îngroapă, păcat de muncă, de osteneală, de idei. Să fur statul, să fiu necinstit, îmi este moralmente imposibil. În schimb, dacă îl ascult, mă ruinează. Aşa e organizat! 
  Aş fi pus la îndoială această concluzie groaznică, dacă în perindarea cu maşina pe care am făcut-o prin ţară n-aş fi văzut cam 60% din pământuri nelucrate. De ce, de lene? Nu, ci din pricina nerentabilităţii. Cheltuielile de producţie ale agricultorului nu se răsfrâng în preţ, vorbesc în special de micul agricultor, acela fără mijloace. Pare organizat ca el să nu-şi recupereze banii. Şi atunci renunţă, vinde. Oricând se găsesc companii becalistice care cumpără cu toptanul, pe ruina agricultorului mic şi mediu, aşteptând să vândă marelui capitalist, de obicei străin. Câştigă gras străinul, câştigă intermediarul, ţăranul bate din buze. Dacă mai are şi o secetă sau o inundaţie, e terminat, ca Amicul. Pe aceasta mină, becaliştii intermediari îşi fac palate şi dau pomeni, spre admiraţia prostimii fără cap; iar ţara trece, cu acte în regulă, sub stăpânire străină.

28 decembrie 2013

Clişeul cum că "Occidentul nu susţine antireformiştii" ar cam trebui abandonat



Prioritate de dreapta:

Ani şi ani şi ani de zile, "centrul-dreapta" s-a erijat drept singurul interlocutor al "Occidentului" în România, şi drept reprezentantul veritabil al valorilor occidentale. Deşi prima dovadă mai importantă a acestui fals a fost evidentă odată cu depunerea cererii de aderare la UE şi cu "Declaraţia de la Snagov" (ambele, încă de pe vremea lui Văcăroiu şi FDSN/PDSR), mitul a continuat să persiste.

PSD a fost primit în Internaţionala Socialistă şi în Partidul Socialiştilor Europeni, sub guvernul Năstase a fost aderarea la NATO, FMI şi Banca Mondială au finanţat mereu regimurile de stânga, la fel - firmele occidentale au băgat bani de publicitate în Antene, deşi au existat petiţii împotriva finanţării lor. Şi au mai fost fregatele, Bechtelul şi Galaţiul. Şi o parte din "manopera" de la Bancorex, BCR şi Banca Agricolă.

În ce constă, de fapt, mitul ? Partea sa principală are la bază lozinca "Occidentul pune mai presus de orice valorile (precum democraţia, integritatea, drepturile omului...) în raporturile sale internaţionale". Da-da. Uitaţi-vă numai la cooperarea cu China şi cea în pregătire, cu Iranul.

Ponta îsi permite să facă ceea ce face (printre altele, cu Codul Penal) şi între timp se salută şi conversează cu Obama - dar, ce-o fi şi Obama ăsta, dacă nu tot un radical de stânga ? Pe linie UE, Ponta s-a aliniat la partea importantă ("Sunt unul dintre cei care cred în acel proiect - şi sper să se realizeze pe parcursul vieţii mele politice - al Statelor Unite ale Europei"), că doar n-oţi fi crezut că UE o însemna doar integritate, cum zice Macovei. Iar pe partea de prăduială, oare ce n-ar vinde USL-ul ca să facă un ban ? Pământ, active, ce s-o cere.

27 decembrie 2013

Lista vânzătorilor



Prioritate de dreapta:

Cum s-a votat legea care permite străinilor achiziţionarea de terenuri agricole ca persoane fizice. Legea a fost trimisă la promulgare pe 19 decembrie, la doar două zile de la votul final, în loc de cele cinci zile regulamentare în care se poate contesta constituţionalitatea (la CCR). Nu s-a contestat la CCR, iar promulgarea anticipez că va avea loc înainte de 1 ianuarie (când legea "trebuie" să intre în vigoare), deşi termenul-limită al promulgării este de 20 de zile. Au "defectat" (voturi DA) senatorul PDL Alexandru Pereş, un adept al regionalizării chiar şi în varianta USL, şi deputaţii PP-DD Andrei-Răzvan Condurăţeanu şi Ioan Hulea, care au trecut apoi la UNPR.

Bazele s-au pus odată cu Constituţia din 2003, adoptată printr-un referendum falsificat, când s-a scos dispoziţia constituţională (Art. 41 din Constituţia din 1991): "Cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor".

Senat (9 decembrie 2013):


24 decembrie 2013

O stafie bântuie România - „Societatea civilă“



Curentul (articol din 2009):

Un conglomerat cu denumire generică - societatea civilă - apare când şi când în plan public, asumându-şi diferite cauze, de regulă cu substrat politic nedeclarat. Invocând atribute ale moralităţii, lansând campanii ce au în vedere apărarea drepturilor omului şi susţinând că exprimă vocea tăcută a majorităţii sau că ar media reprezentarea unor opinii ale unor câmpuri vaste ale societăţii româneşti, reprezentanţii aşa-numitei societăţi civile ocupă sau revendică platforme de autoritate în spaţiul opiniei publice.

Mai nou, vedem aşa-numiţi reprezentanţi ai „societăţii civile“ puternic implicaţi în contestarea - inclusiv juridică - a codurilor, pentru motive nedeclarate deschis, dar care devin vizibile observând suportul unor organizaţii cunoscute pentru legăturile cu reţele europene de stânga, anticreştine şi pro-homosexualitate.

Deşi nu au calitate procesuală clară, aceste organizaţii ce pretind a reprezenta „societatea civilă“ sunt înzestrate şi cu un alt abtribut, cel al imposturii. Pe de o parte, deoarece sintagma „societate civilă“ nu este definită juridic sau normată în vreun fel de vreo prevedere legislativă.

Ziariştii „Curentul“ au luat legătura cu avocatul Cătălin Predoiu, ministru al Justiţiei, pentru a ne edifica asupra termenului şi pentru a afla dacă există un text de lege ce delimitează şi stabileşte cine anume este „societatea civilă“ în România şi ce atribute juridice încarcă acest termen. La aceste întrebări, domnia sa ne-a comunicat că termenul apare în „vechiul Cod Civil într-o manieră pe alocuri desuetă“ doar pentru a diferenţia distincţia dintre societate comercială şi societate civilă ca entitate ne-comercială - relaţie dintre mai multe persoane care se asociază în vederea atingerii unor scopuri sau interese comune.

BÂLBÂIALĂ POLITICĂ



Literatura şi Arta:

E adevărat , ne-am bucurat de acalmia din Parlament şi viaţa politică basarabeană. Dar se vede că e caracteristic moldoveanului să nu fie fericit pe mult timp. Mai rămân nişte „probleme”, care ne pot dezbina şi, desigur, intuiţi că o astfel de „problemă” este cea a LIMBII PE CARE O VORBIM! Şi aici toţi sunt „specialişti”, ca, de fapt, şi în probleme de educaţie sau cele medicale. Iată că în sfârşit Curtea Constituţională s-a expus referitor la denumirea limbii. E ROMÂNĂ ŞI PUNCTUM! Şi imediat, ca într-o competiţie, de fapt acerbă, s-au avântat voroniştii, dodoniştii, dar şi filaţii, cormanii (ieşiţi din ţara lupilor!”), care bat în sireaca limbă română cum pot, cu înverşunare, spunând că ei vorbesc limba moldovenească sau politic moldoveneşte, iar ştiinţific – româneşte. Suntem moldoveni, spun ei. De fapt, aceasta ar fi treaba lor, dacă nu ar reprezenta elita politică „statală „ sau „de stat”, cum le place să spună moldoveanul munteanu şi dodon! Ei vorbesc limba moldovenească (citeşte „rusă” sau amalgamul – ruso-moldovenesc primitiv!). Şi aici, mă supăr pe profesorii de limbă română, care încă n-au adus LIMBA LUI EMINESCU ŞI VIERU la ea acasă!! Aud – acest amalgam – de la viitorul Ţării, studenţii şi elevii de astăzi! Ce e drept, nu toţi profesorii de română sunt în tabăra moldovenismului primitiv. Mă deranjează atitudinea politicului moldovenesc, care, „in corpore”, cu excepţia Preşedintelui Nicolae Timofti, tace-mâlc sau se expune că, cică, e prea devreme (câte secole să mai treacă!) să spunem ADEVĂRUL sau, că avem alte „priorităţi” pe care ei înşişi nu le cunosc. Ei sar chiar peste Prut şi îl încolţesc pe Preşedintele Traian Băsescu, care spune prompt şi clar în ce limbă vorbim şi în ce stat trăim! Desigur, unul european! Nu-i vedem pe aceşti politicieni „moldovenizaţi” pe la SĂRBĂTOAREA LIMBII ROMÂNE, sau apar, pe furiş, depunând trandafiri albi sau garoafe roşii la busturile clasicilor (ei, depunătorii, fiind repartizaţi de către „şefii” partidelor de care aparţin!) fără să spună un cuvânt de felicitare poporului pe care îl diriguiesc!
Sper să ajungem la ziua (Doamne, ajută-ne!) când vom sărbători LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pe care mi-o doresc neîncăpătoare!
Sper! Dar Dumneavoastră?

23 decembrie 2013

Everac: Dilema cea mare



Prioritate de dreapta:
Care regim nu şi-a avut tromba lui de ploşniţe sinecuriste, sau prea costisitoarea sa fanfaronadă? Unde nu s-a instalat criminala idioţie de a vinde ieftin la străini capacitatea, şi de a le cumpăra apoi scump produsul? De a alunga de pe piaţă exemplarul autohton pentru specula de import? Cine a fost damblagiul care a articulat creşterea PIB-ului în special pe consum?

Articol de acum câţiva ani (2010), îl repostez cu diacritice:


   S-a ivit de-o vreme o dilemă îndelung dezbătută, însămânţând vrajbă şi manifestări populare, lupte politice în Parlament, soluţii inacceptabile de-o parte sau de alta: dacă actuala criză acută din economia românească trebuie remediată prin scăderea salariilor şi pensiilor (teza de dreapta) ori prin mărirea TVA şi transformarea cotei unice în impozit progresiv (teza de stânga).

   Dar nu aceasta, după mine, e dilema cea mare în materie politică. Ea, de altminteri, a şi fost rezolvată.

   Dilema cea mare e că şi stânga, şi dreapta, ca şi tot ce a mijit în nenorocita noastră viaţă politică, au operat în aşa fel încât să ajungem la această inexorabilă răscruce. Căci nu fac nicio diferenţă între partidele existente, fie şi în stare larvară, ori triumfător-guvernante, sau bătându-se în piept cu cărămida opoziţiei, în a dezarma aceasta ţară de capacităţile ei de producţie, morfolite şi înstrăinate, scoase la mezat cu bacşişuri josnice, sau hăcuite şi prăduite pur şi simplu din prostie sau intenţii criminale.

   Cine dacă nu socialiştii, prin spurcata gură a d-lui Roman, au enunţat că avem o masă de "fiare vechi" în locul industriei şi s-au grăbit s-o lichideze, cât mai oneros pentru noi, prin Muşeteştii ei?

   Cine dacă nu tătucul Iliescu a desfiinţat formaţiile agricole rentabile şi a lăsat să se închidă combinatele care ne hrăneau şi să se vândă cele ce ne ţineau în rândul lumii, pe mai nimic, în profitul spurcaţilor săi de colaboratori? 

21 decembrie 2013

Dinozaurul tare în dinţi (Paul Everac): Borşul de peşte



Prioritate de dreapta:
 

"Actually, there are no grassroots revolutions, period ! Any revolution is the by-product of a highly organised group of conscientious and professional organizers."  (Yuri Bezmenov

Articol apărut în Cronica Română acum câţiva ani (unde Everac avea rubrica lui, Dinozaurul tare în dinţi). L-am republicat punându-i semnele diacritice.

   Secretul borşului de peşte nu mai e de mult un secret: se bagă întâi chilca, peştele mic, obleţii şi albitura, se dă un clocot, apoi ei, întrucât şi-au făcut datoria, se svârlă şi se bagă în zeamă peştele mare.
   Mă bate gândul că şi unele fapte politice, chiar revoluţii, se săvârşesc după aceleaşi reţete. 
   Se aruncă întâi în foc chilca, omuleţii mai neînsemnaţi, tineretul năzdrăvan, masele de manevre, guralivii, veşnic nemulţumiţii, puşii pe zurbă şi pe schimbare. O bună parte din ei se lichidează, manu militari. O altă parte se trece mai apoi pe linie moartă, se inactivează de la sine.
   Apoi intră în arenă, mai exact în ciorbă, peştii mari, cărnoşi, de durată, care dau borşului oarecare consistenţă. Dar şi din aceştia pot fi unii aruncaţi peste bord când vin rechinii şi speciile foarte adaptate la acaparare, dinţoşii, necruţătorii. Însă cum în lume totul trece, alţi necruţători îi devoră pe cei dintâi în cadrul borşului politic.
   Comunismul a venit la noi cu mardeiaşi, golani şi capete mult înfierbântate care aveau misiunea să bage groaza în sedentari şi gospodăroşi. Dubele acelea de noapte, arestările, percheziţiile, bătăile, dispariţiile şi-au făcut repede efectul. Acea ciocănire perpetuă de către micii zelatori, unii complet de altă naţie, au băgat mare spaimă în români, mai ales când veneau subit şi fără un criteriu foarte cert. Vrei să îngrozeşti lumea, scoate criteriile de persecuţie.
   Când ai un criteriu raţional omul face pe dracu’ să-l evite, să nu poată fi învinovăţit. Dacă totuşi înfruntă criteriul, ştie că o ia pe cocoaşă. Dar când urgia cade fără criteriu, atunci e panică! Stalin cunoştea bine treaba asta. Se spune că în Spania războiului civil, dar şi în Rusia revoluţionară, el ar fi pedepsit cu moartea pe unii din propriii săi zelatori nu numai pentru a le împiedica ascensiunea, dar şi pentru a-i zăpăci şi înspăimânta pe toţi. Pentru a le lua criteriile. Şi la noi au picat în faza aceea comunistă, se pare, destui gură-cască echivoci. Groaza era bine administrată.
   În faza a doua a ciorbei, când treaba se mai aşezase, chilca primară a fost zvântată şi zelatorii înfierbântaţi, au început să fie traşi la răspundere, ba chiar pedepsiţi. Mai întâi, ca la gladiatori, Stalin a arătat cu degetul în jos, îndreptăţindu-l (nu se ştie de ce) pe Gheorghiu-Dej să lichideze contul partidei Ana Pauker şi să o acuze de deviere, adică de excese, să reclame “legalitate”. Mai apoi, când regimul s-a încoţopenit şi mai tare, Nicolae Ceauşescu a dat de pământ cu Drăghici şi cu o parte din Aparatul de la Interne, pentru excese, ba a smotocit şi memoria lui Gheorghiu-Dej ca unul care a abuzat. Dar când a fost să-l acuze şi pe Ceauşescu însuşi că a abuzat (după ce, prin diverse devieri, se descotorosise de unii) s-a făcut o nouă ciorbă, cu o nouă chilcă şi o nouă albitură, intrând în ea peşte mărunt, tineret zgomotos şi “eroic”, pus pe zurbă, plus scandalagii de primă etapă, iar la Timişoara vagabonzi spărgători de vitrine. S-a tras în chilcă şi în oamenii muncii cei mai agitaţi, care au dat spuma ciorbei. Apoi s-a ales acolo un comitet de înţelepţi care să dreagă zeama şi să dea un gust, o direcţie, cu Lorin Fortuna, Claudiu Iordache şi ceilalţi. S-au băgat curând alţi înţelepţi de la Bucureşti, de talie mai mărişoară, zvârliţi şi ei în oală de nu prea se ştie cine, care i-au opărit şi scos la margine pe cei de la Timişoara, nemailăsându-le multe zile politice. Apoi a început bătaia peştelui la Bucureşti, când a venit un crăpcean mare şi solzos, un somn grăsuliu cu ochi căscaţi şi vreo două, trei ştiuci, iar peste ei alţii, aduşi din mări străine, cu cozile bătând. De chilcă şi de albitură ca şi de primii protagonişti, nu mai ştie nimeni, căci s-au dat de-o parte.
   Ciorba ar trebui să fie bună, dar nu prea are gust. Pe alocuri e chiar greţoasă. Colţoşii sunt la post, rechinii bălăcesc în voie. Un peşte-şarpe de speţă marină conduce jocul, dând la fiertură un iz de ciuşcă şi de boia. Cei mai mulţi servesc sorbind cu linguriţa de pe margini. Alţii înghit în sec. Albitura revoluţionară a fost scoasă cu prostovolul şi dată de-o parte. Acum ar urma, după sora noastră Franţa, pentru ca meniul să fie complet, ciulamaua Directoratului, apoi Consulatul şi in urma Imperiul, care până la urmă degenerează şi aşteaptă o nouă plevuşcă bine îndrumată pentru o nouă revoluţie.
   “Lingura şi strachina, mămăliga e gata!”

16 decembrie 2013

Câteva ciudăţenii privind mitingul din 21 decembrie 1989 din faţa sediului CC al PCR



Prioritate de dreapta:

În primul rând, faptul că s-a decis ca el să se ţină. Să aduni atâta lume la un loc nu-i acelaşi lucru cu mitingurile regizate de prin întreprinderi, de "adeziune la politica partidului".

Apoi, contramandarea lui (cel puţin o dată). Că s-a hotărât totuşi ţinerea mitingului, o pun pe seama "ei". Au fost şi alţii, dar cred că Elena Ceauşescu a înclinat decisiv balanţa. Demult nu mai era în lumea reală.

Revenirea Ceauşeştilor din Iran (când vizita lor părea mai degrabă o "extragere" dintr-o zonă periculoasă).

Convocarea la miting şi a nemembrilor de partid (lucru rar, de obicei ei participau doar la defilările de 23 august, la alte acţiuni erau convocaţi numai membrii PCR).

Transmisia în direct a mitingului, inclusiv a momentelor când Ceauşescu intră în derută.

Primele grupuri de manifestanţi (câteva sute, apoi câteva mii) din primele ore de după spargerea mitingului nu sunt dispersate de miliţie şi de USLA (când încă nu ar fi fost prea dificil). În schimb, apar cordoane în jurul zonei clădirii CC.

Se pot face filmări din hotelul Intercontinental, nimeni nu intră în camere peste cameramanii de ocazie (erau securişti şi în hotel, şi în Teatrul Naţional). Unii chiar filmează lejer, din balcoane.

Dan Iosif (sau Dumitru Dincă ?) găseşte o scară lungă, cu care se urcă pe reclama de la intrarea în parcarea subterană din faţa hotelului Intercontinental spre a vorbi mulţimii.

Pasivitatea uslaşilor care creaseră un semi-cordon lângă rondul de la Universitate (practic inutil, lumea trecea pe lângă el). Nu reacţionau, nu au fost altercaţii cu manifestanţii, se ignorau reciproc (în primele ore, după aceea s-au retras).


Şi prin alte părţi (aici, R.S. Cehoslovacă) au fost momente mai ciudate:

"The Economist a raportat în noiembrie 1989, cu o notă de neîncredere, lipsa ciudată de spontaneitate din partea demonstranţilor oarecum letargici. Bătrânul episcop de Praga a încercat să salveze situaţia făcând un apel pentru continuarea protestelor, iar următorul val de demonstraţii a arătat un pic mai bine, iar la rândul lor au dat poliţiei un pretext pentru o afişare a brutalităţii. În acelaşi timp (probabil din anxietate că revoluţia ar putea muri, eventual, de frică) comuniştii au promis să trateze demonstranţii mai blajin de aici înainte. Momentul cheie s-a întâmplat pe 27 noiembrie, când mulţimea mult mai îndrăzneaţă a ajuns la clădirea Comitetului Central scandând: "Jos cu partidul unic !", astfel repetând noţiunea invocată câteva zile mai devreme de către prim-ministrul comunist, Adamec. Ca răspuns la această cerere îndrăzneaţă, demonstranţii au văzut feţe zâmbitoare la ferestrele clădirii partidului şi gesturi de solidaritate fericite din partea aparatcikilor de partid".

12 decembrie 2013

Protestez!



Nu înţeleg de ce ţipă Ponta şi Băsescu la mine, ameninţîndu-mă că intră România în colaps? În ceea ce mă priveşte, ţara mi se pare că e în colaps dintotdeauna. De cînd m-am născut. Comuniştii, nu ştiu cum se făcea, dar ajungeau să ne ia la contract şi porcul din coteţ. Erau stăpîni pe livada noastră, pe cazanul cu ţuică, pe orătăniile din bătătură. Pe capitalişti i-am primit cu bucurie generoasă, aproape nefirească. Trezirea din reverie m-a dus în primul colaps. În dificultate a fost ţara şi la mica privatizare, şi la marea privatizare, şi după ce am scăpat de primul acord cu FMI, şi cînd economia duduia, şi cînd căutam luminiţa de la capătul tunelului, pe care constat că nu am mai găsit-o. Va fi, probabil, lumînarea de la căpătîiul părinţilor şi bunicilor noştri. Acum, aud că România se duce fix în faliment, iar guvernanţii îmi cer să fiu solidar nu ştiu cu cine, să cedez 25% din leafa mea, 15% din pensia mea. Mă uit la Băsescu, la Ponta, şi la toţi cei ce se perindă, zilnic, la televizor, şi nici unul dintre ei nu mi se pare a fi un om marcat de dificultăţile crizei economice. Nici Guvernul şi nici Parlamentul nu dau semne că s-ar afla în criză. De asemenea, nici miile de vile, întinse pe sute de hectare nu par a fi atinse de efectele crizei. Dar, defectul meu: am avut ochi de văzut şi urechi de auzit. Drept care, pot să afirm următoarele:
- Da, aparatul de Stat este uriaş. Dar nu populaţia l-a făcut uriaş. Voi, cei ce alcătuiţi clasa politică, sînteţi aceia care l-aţi transformat în monstru.
- Dacă există un monstru care căpuşează mediul privat, acela nu este profesorul, doctorul, inginerul, funcţionarul public; ,,grasul“ care l-a încălecat pe cel slab sînteţi voi, cei aflaţi mereu la Putere: PDL, PSD, PNL şi găştile mai mici – PC, UDMR, Partida romilor, partidele minuscule ce-şi spun reprezentante ale minorităţilor. Aţi devastat România cum nici popoarele migratoare n-ar fi reuşit. Apoi, v-aţi făcut stăpîni pe ţară şi i-aţi vîrît pe gît atîta clientelă politică, încît abia mai poate respira.
- Aţi spart instituţiile Statului nu pentru că aşa era necesar, ci pentru că vă trebuiau posturi de conducere pentru clientela de partid.

10 decembrie 2013

Un test pentru Eurasia (German-Foreign-Policy.com)



Ein Testlauf für Eurasien 05.09.2011

BERLIN / TIRASPOL / MOSCOVA - Guvernul federal [german] lansează un nou test pentru o cooperare germano-rusă, ocolind Statele Unite ale Americii. Etapa experimentului este Transnistria, o regiune secesionistă din sud-estul Europei, care s-a separat de Republica Moldova după dezintegrarea Uniunii Sovietice la începutul anilor '90 şi care, fără a fi recunoscută, îşi susţine suveranitatea. Sunt încă staţionate în Transnistria trupe ruseşti din regiunea Moscova, considerate ca fiind un avanpost al Rusiei în sud-estul Europei. Guvernul german a iniţiat recent o schimbare fundamentală privind conflictele din Transnistria. Dacă a fost vreodată de partea Republicii Moldova în conflictul secesionist, căutând, deasemenea, să slăbească poziţia Moscovei, cerând integrarea deplină a Transnistriei, acesta este acum apropiat de poziţia acesteia [a Moscovei]. Criticii subliniază că aceasta corespunde cu atitudinea Rusiei şi consolidează poziţia Rusiei în sud-estul Europei. Berlinul şi Moscova clasifică acest caz drept un test pentru o "arhitectură de securitate" comună a UE şi a Rusiei, fără Statele Unite ale Americii.

Conflictul secesionist
Sub numele de "Transnistria" s-a separat, la începutul anilor 1990, o parte estică mai industrializată a Moldovei, care ea însăşi tocmai părăsise Uniunea Sovietică aflată în prăbuşire. Un scurt război civil s-a încheiat cu participarea soldaţilor ruşi. Regimul separatist din capitala transnistreană, Tiraspol, a persistat; cu toate acestea, recunoaşterea internaţională a Transnistriei nu a avut loc. Numai Rusia "cooperează strâns cu guvernul de la Tiraspol şi îl susţine politic, financiar, economic şi militar", spune ferm Fundaţia Konrad Adenauer (a CDU). [1] Moldova vrea să integreze Transnistria din nou, acest lucru este încă în litigiu. O asemenea soluţie ar fi fost de neconceput, în Moldova intervenind în anul 2001 o victorie electorală zdrobitoare care a adus la putere Partidul Comunist. Şeful partidului, Vladimir Voronin, a devenit preşedinte şi a solicitat aderarea Republicii Moldova la Uniunea Rusia-Belarus. La acel moment chiar părea posibil, şi ar fi privat deasemenea ţara vecină, România,de influenţa occidentală, făcând-o să se orienteze mai mult spre Rusia. Influenţa germană în Moldova a fost relativ scăzută în tot deceniul trecut, comerţul bilateral a crescut nesemnificativ, a existat o cooperare la scară mică a forţelor armate în formarea ofiţerilor.

6 decembrie 2013

Nr.2 al think-tank-ului PSD cere integrarea Rusiei în sistemul de securitate european şi euro-atlantic



Prioritate de dreapta (2012):

Adrian Severin, vicepreşedinte şi director coordonator al Fundaţiei Institutul Social Democrat "Ovidiu Şincai", despre participarea României la subminarea NATO:

[...] Dincolo de aceasta, insa, ca tara de linia intai la frontiera rasariteana a UE si a NATO, Romania ar trebui sa inteleaga ca neutralizarea pericolelor securitare avandu-si originea la Kremlin poate fi realizata in mod efectiv si durabil mai ales prin cresterea nivelului de securitate al Rusiei. Or, din perspectiva Romaniei, a UE si a NATO asa ceva se poate obtine prin trecerea de la parteneriatul circumspect cu Rusia ori si mai rau, de la logica Razboiului Rece la integrarea Rusiei in sistemul de securitate european si euro-atlantic. Daca Rusia lui Vladimir Putin pare a fi renuntat la doctrina cancelarului Gorceakov, pe care dadea semne a o promova Rusia lui Boris Eltin, este acum necesar ca respectiva abordare sa fie promovata de UE care, raportandu-se la Moscova, sa spuna : „Europa nu se ofenseaza, Europa se asociaza!”

Intre o putere globala hard decadenta (Rusia) si o putere globala soft emergenta (UE) interesele strategice pot fi convergente, complementare sau / si compatibile. Pe o asemenea baza se poate construi. Aceasta presupune, insa, secularizarea relatiilor cu Rusia si resetarea lor in termenii securitatii comune care impun eforturi solidare spre realizarea interoperabilitatii legislative, politice, institutionale, economice si chiar culturale.

Actionand din interiorul aliantelor sale si de aceea putand fi decomplexata, Romania ar trebui sa dedramatizeze si dezideologizeze raporturile cu Rusia, pentru ca astfel sa-si procure contextul in care sa propuna redefinirea securitatii Rusiei, a UE si a vecinatatii lor comune in termenii unei unitati coerente. Daca ar reusi-o Romania ar aduce o contributie semnificativa si pozitiva la echilibrarea interesului strategic al Rusiei cu cel al UE pentru Moldova, prevenind transformarea acesteia intr-un teren de confruntare strategica si salvgardandu-i perspectivele europene.  

http://www.corectnews.com/politics/republica-moldova-un-vecin-strategic-uitat


Ceva similar susţinea şi Nr.1 de la Institut, Adrian Năstase, în 2002:

În al doilea rând, UE trebuie sa-si defineasca cât mai curând pozitia fata de centrele de putere. Care este viitorul relatiei trans-Atlantice, care ar fi cea mai buna politica fata de Rusia, cum putem aborda China? Cum putem mentine echilibrul între acesti actori, mai ales în ceea ce priveste Rusia si SUA? În al treilea rând, cum îsi va juca Europa rolul în diversele crize internationale. Consider ca aceia care vor reusi sa aduca pacea în Orientul Mijlociu vor deveni unii dintre viitori leaderi ai lumii.
 
România preconizeaza o Uniune constituita ca o federatie de state-natiuni. Sustinem consolidarea dimensiunii comunitare; acest lucru presupune o întarire a institutiilor europene direct responsabile de implementarea politicilor comunitare, mai ales a Comisiei Europene.

Postări populare