23 iunie 2013

"Băieții ăștia nu au nicio treabă cu poporul"


Cine l-a mandatat pe Traian Băsescu să cedeze din suveranitatea statului? 
Parcă, dimpotrivă, Jurământul de învestitură al Preşedintelui prevede să apere suveranitatea statului, aşa cum este ea expusă de Constituţie. 
Să-l scuzăm că-şi arogă meritul?! 
Da, i-l scuzăm, ba chiar, mai mult, îl acuzăm. 
Pe bază de ce muşchi vorbeşti tu de Statele Unite ale Europei, măi Băsescule?! 
Ne-ai întrebat pe noi, pe mine şi pe tine, dacă-ţi dăm voie să ne angajezi în aşa ceva? 
Mie, unuia, mi-a ajuns Pactul de la Varşovia. 
Nu vreau să-l muţi la Bruxelles. 
Poate că cititorii noştri vor asta. 
Dar, întreabă-ne, Băsescule!

Bursa:  
Noroc că Băsescu a rămas acasă!

     Voluntarismul premierului şi al preşedintelui (trăsătură de caracter comună) colateralizează poporul drept victimă.
     Poporul suntem noi- tu, care citeşti şi cu mine, care scriu
     Patria e camera în care scriu, strada de sub fereastră, familia şi din nou, tu şi cu mine.
     Dar băieţii aştia despre care eu scriu şi tu citeşti, n-au nici o treabă cu patria şi poporul.
     N-au nici o treabă cu noi, cu tine şi cu mine.
     
MUŞCHII LUI PONTA


      Uzurparea prerogativelor preşedintelui, la care s-a pretat premierul Victor Ponta, plecând să ne reprezinte la Bruxelles, contra prevederilor constituţionale (cu interpretare certificată de Curtea Constituţională), nu necesită nici un efort de caracterizare - este aventurism pur.
     Gestul pare o lovitură de palat instrumentată birocratic - Ministerul de Externe nu a transmis la Bruxelles lista delegaţiei întocmită de preşedinte, ci, la voinţa premierului, a transmis altă listă, întocmită de premier.
     Desigur, e o porcărie, în raport cu care Băsescu s-a comportat civilizat, rămânând acasă, ca să nu facem, în centrul Europei, mahala.
     Ponta nu pare să vrea nimic altceva decât să-l umilească pe Băsescu, o intenţie dezvăluită involuntar de Crin Antonescu, într-o intervenţie recentă, când l-a numit pe Băsescu drept "masculul alpha".
     La animalele care trăiesc în turmă, "masculul alpha" este liderul a cărui supremaţie poate fi înlăturată de masculii tineri, numai prin luptă directă, iar ceea ce a făcut Ponta este chiar aşa ceva - o coborâre bruscă în zoologie.
     Ponta nu a călcat în picioare democraţia, ci socialul.
     Nu i-a păsat de noi, nici cât de cât.
     El vrea supremaţia turmei.
     O percepe drept chestie de muşchi.
     
MUŞCHII LUI BĂSESCU

 
     Preşedintele Traian Băsescu a fost în regulă, ieri, în intervenţia televizată, explicând de ce nu s-a dus la Bruxelles.
     Era echilibrat, responsabil, chiar cordial.
     Până a trecut la a explica de ce Ponta nu este pregătit pentru problematica reuniunii de la Bruxelles şi de ce este pregătit el însuşi, în această privinţă.
     Preşedintele a spus că, la Bruxelles se dezbat măsurile de cedare a suveranităţii:
     "Agenda de astăzi e mult mai subtilă decât pare. De mai bine de un an şi jumătate - şi vă rog să mă scuzaţi că-mi arog acest merit de a fi fost unul din liderii UE care au vorbit despre Statele Unite ale Europei - documentul care se va discuta azi şi nu va apărea în Concluzii este despre cedare de suveranitate."
     Cine l-a mandatat pe Traian Băsescu să cedeze din suveranitatea statului?
     Parcă, dimpotrivă, Jurământul de învestitură al Preşedintelui prevede să apere suveranitatea statului, aşa cum este ea expusă de Constituţie.
     Să-l scuzăm că-şi arogă meritul?!
     Da, i-l scuzăm, ba chiar, mai mult, îl acuzăm.
     Pe bază de ce muşchi vorbeşti tu de Statele Unite ale Europei, măi Băsescule?!
     Ne-ai întrebat pe noi, pe mine şi pe tine, dacă-ţi dăm voie să ne angajezi în aşa ceva?
     Mie, unuia, mi-a ajuns Pactul de la Varşovia.
     Nu vreau să-l muţi la Bruxelles.
     Poate că cititorii noştri vor asta.
     Dar, întreabă-ne, Băsescule!
     Ne întrebi porcării cu Parlament unicameral, iar asta nu ne întrebi?
     Nu eşti de capul tău, Băsescule!
     Ponta nu-i decât un mic copil zurbagiu, faţă de tine... 

MAKE
29.06.2012

     CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

     ARTICOLUL 2
     (1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
     (2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
     ARTICOLUL 82 (2)
     Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ: "Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!".
     -------------------
     Suveranitate naţională = independenţa unui stat faţă de alte state. (DEX)

Niciun comentariu:


Postări populare