Postări
Partea I: Zvonul (3)
Ghiţă al lui Pricop sta mai într-o parte şi frământa căciula între mâinile crăpate de la munca câmpului. Se apropie gânditor de ceilalţi:
- Bă, ia ascultaţi aici ce vă spui! Bă, eu nu dau niciun pumn din pământul de la tata! Ăl bătrân, după ce fu decorat de rege, când se întoarse acasă rănit, după ce se termină frontul, veni şi cu actele pă pământ. Acu’ cu ce mama dracu’ rânduială vine ăştia să mi-l ia, mă? Ce sunt, mă, ei de fac ce-i taie capul?
- N-ai auzit, bă? Îşi zic comunişti şi că cine are pământ e chiabur şi că e împotriva lor! Ei spun că pământurile sunt la toată lumea şi că nimeni nu trebuie să stea d’oparte, răspunse Chioru’. Mama lor de tâlhari, o să murim de foame dacă ne ia tot!
- Da’ tu de unde dracu’ ştii, mă, de toate astea?, îl întrebară câţiva din grup.
- Mă, băiatu’ lu’ vecinu’ meu din spatele casei lucrează la oraş la calea ferată. Pă ei, care a mai vrut să rămâie cu serviciu, i-a obligat să intre la ei, la comunişti. Şi spunea Paul, băiatul vecinului, că îi adună aproape seară de seară şi le împuie capul cu toate drăcoveniile. Cum că să să unească împotriva celor avuţi şi să le pună mâna pe bogăţii, să le dea şi la ăia săracii, cum că pământul nu este doar al unora şi că el trebuie luat şi să-l muncească toată lumea, că să nu mai fie bogaţi şi săraci… Drăcii d-astea, de nu le poci înţelege!
- Bă, ia dă-o dracu’ de moară! Ia să mergem la primar să vedem, ăsta o şti ceva? O fi primit veste de sus, măcar să ştim şi noi ce ne-o paşte, zise Mişu lu’ Codan.
Lăsară căruţele în curtea morii şi plecară în grup, vreo zece inşi, la primărie. Pe uliţă mai întâlniră câţiva ieşiţi pe la porţi ce li se alăturară. Ajunseră la primărie. Primarul ieşise în curte şi vorbea cu Gonţ de la prăvălie. Când văzu puzderia de oameni, se schimbă la faţă şi veni la poartă:
- Ce e, mă, cu voi? N-aveţi de lucru acasă? îi întrebă pe un ton blajin.
- Bă, Tudorică! Bă, tu primişi ceva dă sus, cum c-ar vrea ăştia, comuniştii sau cum dracu’ ş-or zice, să vină să ne ia pământurile? – întrebă Ghiţă. Ceilalţi forfoteau la poarta primăriei.
- Bă, nu primii nimic, da’ auzii şi eu ce făcură în alte sate. Da’ să-mi saie ochii, dacă primii ceva! răspunse primarul dând mirat din umeri.
- Bă, spuse unu’ de peste deal, de e venit la moară, că au luat ăştia tot mă, da’ tot! Şi pământ şi animale! I-a lăsat p-ăia cu curu’ gol, bă!… Şi nu umblă singuri, că le-o fi frică de lume; auzi, că veniră peste ei cu jandarmii şi luară tot!
- Bă, nu ştiu nici eu mai multe… Da’ mi se făcu părul măciucă când auzâi şi eu, de dimineaţă. D’asta vorbeam şi cu Gonţ, că e mare prăpăd ce să zvoneşte. Da’ să dea Domnul să fie numai zvonuri că de e aşa, ne-am dus pe copcă cu toţii – zise primarul. Acum întoarceţi-vă la treburile voastre, că eu n-am ce să vă spui. Şi dădu să intre în primărie.
- Bă, Ioane, să ne dai vorbă dacă afli ceva şi să nu te pună dracu’ să te dai cu ăştia, că iese cu moarte dă om, auzi? – răcni Mişu lu Codan. Suntem oameni la locul nostru, da’ când ne calcă cineva pă coadă, s-a dat dracu’ cu noi!… Şi trânti cu piciorul în gardul de lemn al primăriei.
- Mă, aşa mă cunoaşteţi voi pă mine? Nu mă certai eu cu toţi ăia mari, de era să mă dea afară?! De nu era naşu’, eram dracu’ la închisoare pentru voi şi acu’ ce faceţi?! Păi voi credeţi că mie îmi convine să-mi ia toată agoniseala? Am muncit pe brânci de mi-am făcut şi eu o gospodărie şi când să mă bucur, uite ce veni pe capul nostru! Duce-vă-ţi în plata Domnului şi nu mai bateţi câmpii la ce nu trebuie!
Intră în primărie. Grămada de oameni, se întoarse în curtea morii.
- Mă, eu pun mâna pă furcă dă vine vreunul să-mi intre în curte: o înfig în burta lui!, zise Ghiţă mimând gestul spre un duşman imaginar.
- Mă, iei tu furca, da’ dacă ăia vin cu jandarmii? Ăia au arme şi nu cred că o să se sfiiască să tragă la nevoie. Da’ o ţâne Dumnezeu cu noi şi n-o lăsa să se abată prăpădul asupra satului!, zise Vasile scărpinându-se în cap.
- Fir-ar mama lor a dracu’ dă comunişti sau cum dracu’ le-o zice! Numai să îndrăznească să pună piciorul în sat, că o să se umple gârla de sânge!, tună Mişu strângând aşa de tare din pumni că-i ieşiseră venele la mâini mai-mai să-i plesnească.
- Hai, mă, să mergem şi noi să măcinăm, că uite nu mai e nimeni la scoc şi să ne vedem de treburi. Om vedea noi ce-o avea Dumnezeu dă gând cu noi – spuse Vasile şi plecă cu Mărin la căruţă.
Cărară sacii la măcinat. După ce terminară, porniră pe lângă căruţă către casă. Merseră o bucată de drum cu frunţile plecate, fără a scoate o vorbă.
- Vasile, ce zici, bă, or fi doar zvonuri sau o să ne ia ăştia tot? întrebă Mărin uitându-se pieziş peste căruţă.
- Mă frate, nu mai ştiu nici eu ce dracu’ să mai cred… Tare mi-e frică să nu fie adevărat! Mă, nu puteau să meargă ca şi până acu’? Avea omu’ palma lui de pământ pe care o lucra cu calul şi muierea lui. Nu cerea la nimeni de mâncare. Acu’ dracu’ ştie ce o să mai fie. Mama mă-sii de treabă! înjură Vasile mângâind coama calului. Şi să-l dau eu pă Suru, după ce l-am crescut dă mic şi mi-am făcu treaba cu el? Ba mai bine-l ştiu mort decât să-l ia nenorociţii ăştia!
- Bă frate, am dat de dracu’! O să fim slugi la ăştia! O să-şi bată joc de noi cum or vrea.
Îl trecură fiorii.
- Doamne fereşte şi apără!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu